Calatorii cu Charley
Recenzie blog.libris.ro
Împins de dorinţa de a-şi reafirma pofta de viaţă şi de a-şi redescoperi ţara, bătrânelul Steinbeck încalecă rulota botezată Rosinanta (şi nu întâmplător vehiculul poartă numele calului lui Don Quijote, atâta timp cât mulţi din apropiaţii lui Steinbeck priveau cu suspiciune, cu rezerve această călătorie) şi, însoţit de companionul său de nedespărţit, pudelul francez Charley, părăseşte New Yorkul cu intenţia de a ajunge pe Coasta de Vest a Americii. Protagonistul şi felul acestuia de a călători stârnesc de la început zâmbetele cititorului (Steinbeck ne explică în detaliu îngrijorările şi pregătirile pe care le-a făcut înaintea temerarei expediţii: de la încercările de a se descotorosi de numele şi figura sa populară prin păstrarea unei aparenţe de vânător-pescar amator şi până la găsirea unor mijloace prin care să îşi omoare singurătatea şi teama de necunoscut) şi îl fac să anticipeze o seducătoare şi idilică evocare a SUA. Cu toate acestea, în volumul prezent, ochiul literatului Steinbeck este dublat (dacă nu chiar substituit pe alocuri) de ochiul jurnalistului care nu pregetă să recunoască punctual lucrurile care îl impresionează dar şi lucrurile care îl dezamăgesc. În New England (pe Coasta de Est un fel de Ardeal al Americii), Steinbeck ia contact cu felul domol şi rezervat de a fi al localnicilor, cu muţenia lor matinală (stau ca nişte ferigi deasupra cănilor de cafea), dar şi cu pastorii înfocaţi din Vermont care vorbesc despre iaduri bine echipate şi care îţi amintesc, răcorindu-te, că eşti totuşi un păcătos de prima mână şi nu doar un copilaş răutăcios. Colindând autostrăzile , Steinbeck cunoaşte camionagii şi cultura lor (aceşti marinari ai şoseleleor prea puţin aflaţi în contact cu locurile prin care trec) pentru a întâlni apoi vitalitatea Middle Westului, câmpurile şi dealurile fermecătoare ale statului Wisconsin (acolo unde văzduhul străluceşte ca untul în soare) şi crestele roşiatice ale statului Montana. Autorul Fructelor mâniei poposeşte mai departe în Bad Lands, un teritoriu aparent depresiv şi înfricoşător ziua (un fel de rod al hârjoanei unui copil diabolic), dar mult mai prietenos noaptea. Urmează apoi Vestul, Oregon şi California cu pădurile de sequoia înalte, silenţioase şi monumentale ca nişte catedrale, locurile natale, celebrul Monterey, devenit un oraş în plină expansiune şi în sfârşit Sudul Americii, Texas şi Louisiana, teritorii dominate încă de prejudecăţi adânci şi segregare rasială (Texasul beneficiază de un portret aparte, aşa cum veţi vedea).
Steinbeck descoperă de fapt o Americă paradoxală: pe de o parte o Americă lipsită de unitate, fragmentară (până şi exprimarea de pe semnele de circulaţie variază în conţinut şi în ton), cu specificuri locale incomparabile şi ireductibile, pe de altă parte o Americă aflată în plină expansiune economică, în care cultura lipsei de rădăcini îşi trăieşte momentele de glorie de la Est la Vest (Steinbeck remarcă oriunde s-ar duce dorul de ducă al oamenilor, transformat într-un adevărat modus vivendi în forma caselor mobile în jurul cărora se ţese o adevărată poveste), în care consumerismul cunoaşte o ascensiune spectaculoasă în toate statele, în care ignoranţa locuitorilor pare să fie omniprezentă, în care invazia tehnologiei (oraşele sunt împânzite cu locuinţe care au cununi de antene, cufundate într-o ceaţă a progresului, zonele industriale de peste tot se dovedesc adevărate ghemuri de viermi) şi obsesia standardelor sterile, protectoare (exprimată în forma acelor îngrozitoare preparate culinare în celofan, pe care Steinbeck le întâlneşte în călătoria sa) par să fi acaparat întreaga naţiune. Prins între aceste Americi paradoxale, Steinbeck se simte când descurajat, când extaziat. Dar tocmai sinceritatea autorului, sentimentele sale împărtăşite, imposibilitatea de a întregi un portret coerent de ansamblu, dificultatea de a răspunde fără sigurante baudrillardiene la întrebarea cum sunt americanii? fac din volumul lui John Steinbeck nu doar o fermecătoare colecţie de impresii de călătorie, ci şi o colectie de nelinişti si intrebari care isi pastreaza inca actualitatea.
CALATORII CU CHARLEY John Steinbeck Editura Rao, 2011
Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Calatorii cu Charley
Volumul Calatorii cu Charlie, explorand America, publicat in 1962, este ultimul si, in unele privinte, cel mai amplu dintre jurnalele sale de calatorie, prezentand o viziune complexa asupra Statelor Unite la inceputul unui deceniu tumultuos. Este opera unui scriitor matur, la sfarsitul unei lungi cariere si un fel de elegie a unei lumi pierdute. Este in egala masura si o carte de memorii fascinanta, un autoportret al omului caruia nu i-a placut niciodata sa-si faca publica o autobiografie precisa. Pentru ca au ajuns sa posede atat de multe LUCRURI, scria el, (americanii) isi risipesc timpul si banii tolaniti pe canapea, in sedinte de psihanaliza. Ce specie ciudata putem fi noi! Putem face fata oricaror situatii in care ne pun Dumnezeu si Natura, cu exceptia abundentei. Daca as dori sa distrug o natiune, i-as da totul din belsug si, astfel, as reusi s-o culc la pamant, nefericita, lacoma si putred de bolnava.
PRP: 24.00 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
20.40Lei
20.40Lei
24.00 LeiIndisponibil
Descrierea produsului
Volumul Calatorii cu Charlie, explorand America, publicat in 1962, este ultimul si, in unele privinte, cel mai amplu dintre jurnalele sale de calatorie, prezentand o viziune complexa asupra Statelor Unite la inceputul unui deceniu tumultuos. Este opera unui scriitor matur, la sfarsitul unei lungi cariere si un fel de elegie a unei lumi pierdute. Este in egala masura si o carte de memorii fascinanta, un autoportret al omului caruia nu i-a placut niciodata sa-si faca publica o autobiografie precisa. Pentru ca au ajuns sa posede atat de multe LUCRURI, scria el, (americanii) isi risipesc timpul si banii tolaniti pe canapea, in sedinte de psihanaliza. Ce specie ciudata putem fi noi! Putem face fata oricaror situatii in care ne pun Dumnezeu si Natura, cu exceptia abundentei. Daca as dori sa distrug o natiune, i-as da totul din belsug si, astfel, as reusi s-o culc la pamant, nefericita, lacoma si putred de bolnava.
Detaliile produsului