Cartea Mihaelei Ivanescu poate fi descrisa ca un raspuns argumentat, riguros si convingator dat unei interogatii centrale pentru intelegerea procesului politic democratic in Romania post-comunista: cum se articuleaza reciproc politica nationala de cea locala in diferitele tipuri de alegeri? Pentru a raspunde acestei intrebari, autoarea analizeaza comportamentele electorale ale indivizilor, dar si regularitatile in formarea intentiei de vot, precum si influentele pe care diferitele tipuri de variabile le au in crearea sau modificarea preferintelor politice ale cetatenilor. Doamna Ivanescu a mobilizat nu numai datele empirice oferite de literatura de specialitate, dar a procedat la elaborarea propriilor instrumente de lucru (chestionare aplicate) pentru a lamuri iregularitatile in distribuirea sufragiilor intre partide si candidati puse in evidenta la nivel national, la nivelul orasului, dar si al judetului Constanta, de momentul electoral dens 2008-2009. 

 

De-a lungul capitolelor cartii, autoarea aseaza si inlantuie bazele teoretice si metodologice pentru o explorare cat mai amanuntita si mai pertinenta a celor doua chestiuni pe care le-a situat in centrul problematicii sale: pe de o parte, dezangajarea politica a cetatenilor manifestata prin absenteism electoral, iar pe de alta parte, incongruenta intre politica nationala si cea locala la nivelul optiunilor de vot. In cele noua runde de alegeri generale, prezidentiale si locale organizate in Romania post-comunista (sapte dintre ele investigate amanuntit in lucrare), votul este gradual marcat de trei fenomene impletite ce necesita explicatie: dezafectarea electorala accentuata a cetatenilor, volatilitatea preferintelor exprimate de la un scrutin la altul si dezarticularea relativa intre optiunile formulate simultan pentru alesii locali si pentru cei nationali, aceasta din urma trasatura fiind cu precadere manifesta in divergenta uneori dramatica dintre votul local si cel prezidential. 

 

De aici si asumatul pluralism metodologic al cartii: volatilitatea votului si precaritatea partizana sunt deopotriva factori ce fac imposibila naturalizarea in context romanesc a unuia din modelele explicative clasice in stiinta politica ale formarii si distribuirii preferintelor electorale. Toate aceste modele, trecute in revista cu acribie, introduc inevitabil in reteta de analiza a materialului empiric o forma de rationalitate ce nu pare capabila sa captureze satisfacator varietatea de criterii utilizate de catre alegatorul roman. 

 

Ipoteza centrala a cartii – transformata treptat in teza testata si confirmata – este prin urmare cea potrivit careia alegatorul individual recurge in acelasi timp si fara a fi preocupat de vreun comandament de coerenta la un numar variabil de crierii, ce iau in calcul identificarea partizana, dar o contrasteaza permanent cu preferinta fata de personalitatea candidatului, dar si cu o anumita capacitate de a-si ierarhiza optiunile pentru candidati anume. O asemenea teza poate parea simultan previzibila si vaga, dar ea este ilustrata cu forta analitica de comportamentul electoral al cetatenilor, dispusi sa experimenteze cel putin partial in plan local alegerea unui candidat drept o forma de simpatie fata de partidul acestuia, in vreme ce o asemenea favoare se pierde atunci cand acelasi alegator isi formuleaza decizia cu privire la personalitatea si partidul national. In acest complicat joc de oglinzi pe care Mihaela Ivanescu incearca sa-l surprinda si sa-l masoare, reflectia pe care candidatul preferat o lasa asupra partidului si modul in care partidul potenteaza preferinta pentru un candidat nu sunt numai asimetrice, dar de-a dreptul incongruente. Aceasta mi se pare a fi, indubitabil, contributia majora a cartii la intelegerea mai fina a modului in care s-a structurat de jos in sus logica politica romaneasca a timpului prezent. - Prof.univ.dr. Daniel Barbu