Numele meu este Magda. Magda, de la Magdalena. De fapt, ma cheama si Maria, dar nimeni nu-si mai aduce aminte. Uneori, cand geana amurgului se lasa, blanda, peste o zi de munca, si sufletului meu ii este ingaduita o clipa de ragaz dumnezeiesc, atunci aluneca intr-o tainica albie a umanitatii, dincolo de timp, si poate sa-si adune, cuminte, toate franturile lasate in urma de cateva mii de ani incoace si sa reconstruiasca intregul din care orice femeie este plamadita. Mainile mele au incrustata in pielea lor batatorita memoria vietii si a mortii, deopotriva: aici, in palmele traversate de liniile destinului, trasate dupa o geometrie ascunsa a lui Dumnezeu, care candva le-a aliniat cu axa pamantului si traiectoriile misterioase ale celei mai indepartate galaxii.
 

Oamenii ma striga Megy. Sau, pur si simplu, badante.
 

Am grija de copii si batrani.
 

"Doar atat?", ma intreaba lumea.
 

"Doar atat..", raspund si o tristete fara leac ma copleseste.