Drumul catre tine insuti. O noua psihologie a iubirii, a valorilor traditionale si a cresterii spirituale

Cartea lui M. Scott Peck, medic psihiatru cu o indelungata experienta in psihoterapie, vorbeste despre lucruri fundamentale legate de evolutia actuala a umanitatii: gandire, constiinta (sau stare de constienta), cunoastere si evolutie spirituala, alegeri facute in viata personala sau intr-un cadru organizat (institutie, societate), dar si despre „stiinta“ lui Dumnezeu. Om de stiinta el insusi, autorul cauta, in aceasta carte, sa inteleaga misterele Creatiei, fiinta umana ca parte a acesteia, calea spre credinta si spre pastrarea ei.

Caracterul rational al cartii - convingerea implicita a autorului ca omului ii sunt necesare intr-un anumit stadiu „dovezile“ - nu stirbeste cu nimic transcendenta subiectului acestei lucrari: cautarea lui Dumnezeu in toate manifestarile constiintei umane, pornind de la gandire si ajungand la evolutia spirituala, atat de necesara omului aflat astazi in epoca ratiunii. Speranta lui M. Scott Peck, asa cum reiese din aceasta carte, este ca urmatoarea epoca sa fie una a integrarii, care sa cuprinda adevarul decantat din eforturile de cunoastere de pana acum, dar si cai noi de perceptie superioara, izvorate din apartenenta omului la o lume divina.

Motivele din spatele daruirii nejudicioase si al hranirii distructive sunt multe, dar aceste cazuri au invariabil o trasatura de baza comuna: „daruitorul", sub deghizarea iubirii, raspunde si isi implineste propriile lui nevoi, fara a tine cont de nevoile spirituale ale primitorului. Un pastor a venit fara prea multa tragere de inima sa ma vada din cauza ca sotia sa suferea de o depresie cronica si amandoi fiii sai abandonasera facultatea, locuiau acasa si erau in terapie psihiatrica. In ciuda faptului ca intreaga lui familie era „bolnava", la inceput era complet incapabil sa inteleaga ca probabil si el juca un rol in boala lor. „Fac tot ce-mi sta in puteri sa am grija de ei si de problemele lor", povestea el. „Nu exista niciun moment cat e ziua de lunga sa nu ma gandesc la ei." Analiza situatiei a relevat faptul ca acest om lucra intr-adevar pe branci pentru a implini cererile sotiei si ale copiilor sai. Le daruise fiecaruia dintre fii cate o masina si le platise asigurarea, desi avea senzatia ca baietii ar fi trebuit sa depuna mai mult efort pentru a se intretine singuri. In fiecare saptamana isi ducea sotia la opera sau la teatru in oras, chiar daca ii displacea profund sa se duca, iar opera il plictisea de moarte. Cu toate ca era indeajuns de ocupat la slujba, isi petrecea cea mai mare parte a timpului dereticand dupa sotia si copiii sai, care aveau un total dispret pentru curatenia casei. „Nu ati obosit sa va tot ocupati de ei in tot acest timp?", l-am intrebat. „Ba da, bineinteles, a raspuns el, dar ce altceva sa fac? Ii iubesc si am prea multa compasiune pentru ei ca sa nu le port de grija. Preocuparea mea fata de ei este atat de mare, incat nu mi-as permite niciodata, sa stau cand ei au nevoi care trebuie implinite. Poate ca nu sunt un barbat stralucit, dar cel putin sunt iubitor si imi pasa de ei."