Sfantul tuturor celor vazute si nevazute
De (autor): Sarah Dessen
Nu stii niciodata ce-ti rezerva viata - viitorul nu poate fi distrus, caci n-a apucat inca sa se materializeze. Acum, te plimbi singur printr-o padure intunecata, pentru ca, mai apoi, sa te trezesti in fata a ceva uluitor si neasteptat, peste care n-ai fi dat niciodata, daca n-ai fi continuat sa strabati padurea. Cum ar fi un nou prieten, pe care ti se pare ca-I cunosti de-o viata. Sau o amintire pe care n-o vei uita vreodata. Sau poate un carusel.
Sydney s-a simtit mereu invizibila. Peyton, fratele ei, a fost mereu copilul vedeta al familiei, primind toata atentia, si, in ultima vreme, toate motivele de ingrijorare. Comportamentul lui nesabuit a culminat cu un accident de masina si o condamnare la inchisoare, care o distruge sufleteste pe Sydney, fortand-o sa-si caute locul atat in cadrul familiei sale, cat si in lume. Face cunostinta cu familia Chatham, iubitoare si in acelasi timp haotica, dar care o accepta imediat pe Sydney. Asa il intalneste pe Mac, un baiat grijuliu, protector si atent, care, pentru prima data in viata, o face sa nu se mai simta invizibila.
Exista cineva mai priceput la a scrie despre problemele adolescentilor mai bine decat Dessen? Am foarte mari dubli. - Jody Picoult
Numele lui Sarah Dessen a devenit sinonim cu literatura contemporana pentru tineri si adolescenti. - Entertainment Weekly
Abia astept sa citesc Sfantul tuturor celor vazute si nevazute de Sarah Dessen. - John Green
-86%
PRP: 38.90 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
5.60Lei
5.60Lei
38.90 LeiPrimesti 5 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
Indisponibil
Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Nu stii niciodata ce-ti rezerva viata - viitorul nu poate fi distrus, caci n-a apucat inca sa se materializeze. Acum, te plimbi singur printr-o padure intunecata, pentru ca, mai apoi, sa te trezesti in fata a ceva uluitor si neasteptat, peste care n-ai fi dat niciodata, daca n-ai fi continuat sa strabati padurea. Cum ar fi un nou prieten, pe care ti se pare ca-I cunosti de-o viata. Sau o amintire pe care n-o vei uita vreodata. Sau poate un carusel.
Sydney s-a simtit mereu invizibila. Peyton, fratele ei, a fost mereu copilul vedeta al familiei, primind toata atentia, si, in ultima vreme, toate motivele de ingrijorare. Comportamentul lui nesabuit a culminat cu un accident de masina si o condamnare la inchisoare, care o distruge sufleteste pe Sydney, fortand-o sa-si caute locul atat in cadrul familiei sale, cat si in lume. Face cunostinta cu familia Chatham, iubitoare si in acelasi timp haotica, dar care o accepta imediat pe Sydney. Asa il intalneste pe Mac, un baiat grijuliu, protector si atent, care, pentru prima data in viata, o face sa nu se mai simta invizibila.
Exista cineva mai priceput la a scrie despre problemele adolescentilor mai bine decat Dessen? Am foarte mari dubli. - Jody Picoult
Numele lui Sarah Dessen a devenit sinonim cu literatura contemporana pentru tineri si adolescenti. - Entertainment Weekly
Abia astept sa citesc Sfantul tuturor celor vazute si nevazute de Sarah Dessen. - John Green
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
3 din 3 de rezultate