Patru anotimpuri din viata unui om
De (autor): Regina Maria
Personalitate complexa si puternica, Regina Maria a fost o mare iubitoare si o colectionara de arta, sustinand o serie de personalitati artistice si literare cu burse si bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum si a unor romane, povesti si versuri pentru copii. Cartea aceasta, alcatuita din doua parti, cuprinde in prima parte doua povestiri: Cele patru anotimpuri din viata unui om si Crinul vietii, prin care pune in atentia cititorului un subiect de mare sensibilitate si intalnit adesea in scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem in numele iubirii, iar in partea a doua o tulburatoare prezentare a familiei regale si a tinuturilor cele mai dragi inimii sale. Aceste scurte amintiri au aparut in diverse publicatii ale vremii sau in Calendarul Reginei Maria. Scrierile sale memorialistice au in primul rand o valoare documentara, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct. Prin aceste daruri ale ei neasemuite, Regina Maria a stiut sa cucereasca sufletul poporului romanesc si dreptul la intreaga lui recunostinta. Acum, cand mai traieste doar in amintirea celor ramasi, scrierile Ei vor spune generatiilor viitoare maretia sufletului Reginei.
35.00Lei
35.00Lei
Primesti 35 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Personalitate complexa si puternica, Regina Maria a fost o mare iubitoare si o colectionara de arta, sustinand o serie de personalitati artistice si literare cu burse si bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum si a unor romane, povesti si versuri pentru copii. Cartea aceasta, alcatuita din doua parti, cuprinde in prima parte doua povestiri: Cele patru anotimpuri din viata unui om si Crinul vietii, prin care pune in atentia cititorului un subiect de mare sensibilitate si intalnit adesea in scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem in numele iubirii, iar in partea a doua o tulburatoare prezentare a familiei regale si a tinuturilor cele mai dragi inimii sale. Aceste scurte amintiri au aparut in diverse publicatii ale vremii sau in Calendarul Reginei Maria. Scrierile sale memorialistice au in primul rand o valoare documentara, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct. Prin aceste daruri ale ei neasemuite, Regina Maria a stiut sa cucereasca sufletul poporului romanesc si dreptul la intreaga lui recunostinta. Acum, cand mai traieste doar in amintirea celor ramasi, scrierile Ei vor spune generatiilor viitoare maretia sufletului Reginei.
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
3
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
Arsene Florentina
13/12/2023 20:25
Achizitie verificata
O lectura foarte placuta asa cum sunt toate cartile care descriu personalitatea atat de remarcabila a reginei Maria.
Arata mai mult
3 din 3 de rezultate