Fragment din cartea "Adolf H. Doua vieti" de Eric-Emmanuel Schmitt:

"Viata lui in sfarsit ajunsese o opera.
In inaltul si vastul decor al Cancelariei, ziua lui Hitler se desasura conform unei regii bine reglate, la care participau corurile -0 o multime selectionata si trimisa de ministrul Propagandei -, orchestra - functionarii Reichului, de la ministru pana la ajutor de bucatar -, rolurile secundare - Goebbels, Hess, Himmler, Speer -, totul fiind organizat in jurul marilor arii ale tenorului, Hitler. Fara note false, fara cacofonii, fara muzica straina. Unicul solist autorizat sa improvizeze era Hitler. De care, de altfel, acesta nu se lipsea, lasandu-se apucat de furii tunatoare, care faceau sa rasune peretii palatului, impietrindu-i pe cei din jur, facandu-l sa se inspaimante la gandul unei posibile razbunari, lasandu-i interzisi pe ambasadorii care nu mai vazusera niciodata un om de stat dedandu-se unor astfel de scene cu atata dezinvoltura. O singura diferenta fata de opera lui Wagner: nu exista rol feminin. Hitler nu accepta sa-si imparta rolul de vedeta. Viata lui era o opera pentru barbati. Germania era o opera pentru barbati.
La unsprezece dimineata, cameristul batea la usa si lasa pe prag presa si mesajele importante.
Hitler se trezea cu greu, abia smulgandu-se din neant. Verifica imediat daca intr-adevar el era, Hitler. in semiobscuritatea verzuie, oglinda nu-i raspundea decat cu o imagine vaga.
- Ah... in fiecare zi e tot mai greu.
Zarea un chip livid, buhait, hirsut, marcat de cutele cearceafurilor, un corp flescait, gras, lichid. Parc-ar fi fost un helesteu.
Mocirla parc-ar fi fost. De altfel, asa si mirosea. Noaptea, natura se razbuna, il rapea din el insusi, il impiedica sa fie Hitler, il aducea la conditia umana. Munca de maturator. Profita ca dormea pentru a-i estompa trasaturile, pentru a-i umfla pielea, pentru a-i face ochii sangerii, pentru a-i spori arsurile stomacale, pentru a-i putrezi visele incoerente. Era infiorator sa fie supus, fara stirea lui, unei asemenea infrangeri cotidiene.
Hitler se scula obosit, nu odihnit, mai putin el insusi decat in seara dinainte, departe de cele mai bune fotografii ale sale, si oribil de asemanator cu defunctul lui tata, pe care-l urase atat de mult."