Ceasul iubirii
De (autor): Marina Almasan
Ceasul iubirii. Cei 16 ani ai mei alaturi de Victor Socaciu
Tineti in mana nu doar o simpla carte. Tineti in mana 16 ani din viata mea. 16 ani pe care i-am respirat in preajma unui mare artist, care mi-a cerut candva, parca intr-o alta existenta, sa-i fiu alaturi pana la moarte. Dar ii voi fi chiar si dincolo de ea, prin aceasta carte. Cartea este despre iubire, despre greseala si despre neiertare. Dar, mai ales, despre IUBIRE...
Am scris-o pentru a-i infrunta pe cei care inca se mai indoiesc de existenta iubirii adevarate. Eu m-am bucurat de ea, i-am simtit gustul, mireasma, conturul si, mai ales, cantecul. Si chiar daca trairea noastra impreuna nu a durat atat cat si eu, si Victor ne-am dorit, vor ramane, ca o marturie a iubirii din ea, aceasta carte, apoi cantecele artistului si, poate in primul rand, fiul nostru, Victor Socaciu. Lui ii dedic cartea pe care am scris-o, la cei 25 de ani ppe care ii implineste in acest an si care au trecut de cand i l-am daruit tatalui sau, in schimbul iubirii pe care si acesta mi-a daruit-o chiar si dincolo de moarte. Iar daca o veti citi, veti intelege sensul acestor ultime cuvinte... - Autoarea
49.50Lei
49.50Lei
Primesti 49 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Ceasul iubirii. Cei 16 ani ai mei alaturi de Victor Socaciu
Tineti in mana nu doar o simpla carte. Tineti in mana 16 ani din viata mea. 16 ani pe care i-am respirat in preajma unui mare artist, care mi-a cerut candva, parca intr-o alta existenta, sa-i fiu alaturi pana la moarte. Dar ii voi fi chiar si dincolo de ea, prin aceasta carte. Cartea este despre iubire, despre greseala si despre neiertare. Dar, mai ales, despre IUBIRE...
Am scris-o pentru a-i infrunta pe cei care inca se mai indoiesc de existenta iubirii adevarate. Eu m-am bucurat de ea, i-am simtit gustul, mireasma, conturul si, mai ales, cantecul. Si chiar daca trairea noastra impreuna nu a durat atat cat si eu, si Victor ne-am dorit, vor ramane, ca o marturie a iubirii din ea, aceasta carte, apoi cantecele artistului si, poate in primul rand, fiul nostru, Victor Socaciu. Lui ii dedic cartea pe care am scris-o, la cei 25 de ani ppe care ii implineste in acest an si care au trecut de cand i l-am daruit tatalui sau, in schimbul iubirii pe care si acesta mi-a daruit-o chiar si dincolo de moarte. Iar daca o veti citi, veti intelege sensul acestor ultime cuvinte... - Autoarea
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
crina d.
23/04/2023 19:51
Cunoscuta realizatoare de emisiuni TV, Marina Almasan isi descopera sufletul in fata cititorilor. O carte plina de emotii, o radiografie sincera a unei mari iubiri fata de cantautorul Mircea Socaciu. A fost cea de-a treia soție a lui Victor Socaciu, care i-a fost alături timp de 16 ani, până în 2012. După divort a urmat o perioadă destul de lungă de timp in care a suferit foarte mult.
Arata mai mult
1 din 1 de rezultate